Marți, 15 decembrie 2015, la Centrul de Consiliere pentru Părinţi Iaşi, Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi, în parteneriat cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi, a prezentat rezultatele proiectului „Comunitate-Copil-Familie”, proiect finantat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România. Durata proiectului a fost de 15 luni, iar valoarea lui de 75.000 Euro din care 67.500 Euro finanţare nerambursabilă şi 7.500 Euro co-finanţare asigurată de Asociaţia Salvaţi Copiii Iaşi cu susţinere din partea Consiliului Local prin Primăria Municipiului Iaşi.

La conferința de presă au fost prezenţi reprezentanți ai instituțiilor publice din Iaşi și ai ONG-urilor unde au fost expuse rezultatele proiectului, activităţile ce au fost implementate, grupul ţintă, partenerii şi finanţatorul proiectului.

Proiectul și-a propus dezvoltarea şi furnizarea de servicii sociale specializate în reabilitarea copiilor şi adolescenţilor care prezintă tulburări emoţionale şi comportamentale în urma trăirii unor evenimente traumatice de tipul abuzului sau exploatării sexuale, în zonele urbane și rurale ale regiunii de Nord Est a României.

 Principalele rezultate ale proiectului sunt:

 

Pentru informaţii suplimentare, persoană de contact:

Corina Mighiu, coordonator proiect, 0748 076 384, ccp.iasi@salvaticopiii.ro .

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.