SCRISOARE DESCHISA CATRE PRIMARIA IASI
Domnule Primar Mihai Chirica,
Domnule Viceprimar Daniel Mătăsaru,

Comisia ONG din cadrul Consiliului de Dezvoltare Economică și Socială a Județului Iași și FONSS vă solicită, în numele a 65 de organizații neguvernamentale, un răspuns public privind modalitatea dezastruoasă de gestionare a programului de finanțare a proiectelor societății civile pentru anul 2015, din bugetul Consiliului Local Iași, în acord cu prevederile Legii 350/2005.

Apelăm la această modalitate de scrisoare deschisă, deoarece, cu Primăria Municipiului Iași este imposibil un dialog firesc și în condițiile legii, mai multe adrese primind un răspuns din partea acestei instituții, mult după expirarea termenului legal, unele la un an de la expediere.

Dorim să se știe că am ajuns în luna octombrie și încă nu există un mesaj public privind selecția proiectelor ce vor fi finanțate prin Legea 350/2005, chiar dacă ultima plată pe aceste proiecte ar trebui făcută până la jumătatea lunii decembrie. Anunțul de participare a fost publicat de aproape patru luni în Monitorul Oficial al României (Partea a VI-a, Nr.119/25.06.2015) – și așa extrem de târziu, iar contractele de finanțare nu sunt semnate nici în acest moment.

Pe de o parte faceți promisiuni de finanțare și pe de alta, prin micșorarea perioadei de derulare a proiectelor, împiedicați derularea activităților propuse și atingerea indicatorilor de succes asumați prin cererile de finanțare, respectiv creați cadrul perfect pentru necheltuirea banilor alocați.

Vă solicităm găsirea responsabililor pentru cele menționate și sancționarea lor, deoarece ne-am săturat să fim plimbați cu vorba sau să sunăm zile în șir la funcționari care au orice alte ocupații (nunți ale angajaților, arestări, doctorate, etc.).
Ne-am săturat să ni se spună cu revoltă că nu înțelegem ce ocupați sunt dumnealor, cei plătiți din banii publici, care de fapt nu au decât o singură sarcină – să muncească onest pentru comunitate, și asta înseamnă să pună mai presus de preocupările personale și de partid, activitățile profesionale.
Precizăm că, prin nerespectarea unor termene, de fapt, sute de beneficiari vulnerabili nu pot fi incluși în programele sociale și educaționale gândite de organizațiile neguvernamentale participante la concursul de proiecte.

Și dumneavoastră domnilor, pentru că ați fost aleși de această comunitate, sunteți responsabili pentru binele acestor oameni, nu numai ONG-urile, prin urmare, vă solicităm să nu ignorați acest lucru!
În același timp, în spiritul respectulului, v-am adresat invitația de a clarifica situația în fața Comisiei ONG, în ședința din 16 octombrie 2015, adică în fața oamenilor cărora, în urmă cu câteva luni, le-ați făcut promisiuni ferme și v-ați asumat termene, care au fost demult încălcate. Din păcate, din nou apelul nostru a rămas fără răspuns.

Având în vedere cele menționate, vă solicităm în mod public sancționarea celor responsabili și remedierea situației prezentate, asigurarea unei comunicări transparente și eficiente cu sectorul societății civile, în calitatea sa de investitor în comunitatea ieșeană și furnizor de servicii sociale, medicale și educaționale gratuite, pentru mii de beneficiari vulnerabili din Municipiul Iași.

De asemenea, vă solicităm precizarea datelor aferente calendarului finanțării pe Legea 350/2005: publicarea rezultatelor selecției de proiecte, încheierea contractelor, efectuarea plăților.

Având în vedere că ați anunțat public, că pe data de 29 octombrie se va organiza dezbaterea publică pe regulamentul de finanțare pentru anul 2016, postat în prezent pe site-ul primăriei, vă rugăm să ne comunicați locația evenimentului și intervalul de timp alocat evenimentului.