Donează

Misiunea

Salvati Copiii

Misiunea Organizaţiei Salvaţi Copiii România este de a obţine progrese marcante privind modul în care copiii sunt trataţi şi de a produce schimbări imediate şi de durată în viaţa acestora.

Salvați Copiii Iași a fost înființată în anul 1991 și a aderat încă de la început la mișcarea de promovare și de apărare a Drepturilor Copilului.

Programele noastre s-au adresat şi se vor adresa tuturor copiilor, acordând o atenţie deosebită celor aflaţi în situaţii dificile.

Împreună putem face o schimbare semnificativă, îndreptând traseul celor mici spre o viață mai bună!

Alătură-te astăzi cu o donație în valoare de 10 lei, 25 lei, 50 lei, 100 lei sau mai mult și ajută mai mulți copii să zâmbească și să înțeleagă că viața le poate împlini speranțele!

DONEAZĂ PENTRU DREPTUL LA EDUCAȚIE

Donează

Misiunea

Salvati Copiii

Misiunea Organizaţiei Salvaţi Copiii România este de a obţine progrese marcante privind modul în care copiii sunt trataţi şi de a produce schimbări imediate şi de durată în viaţa acestora.

Salvați Copiii Iași a fost înființată în anul 1991 și a aderat încă de la început la mișcarea de promovare și de apărare a Drepturilor Copilului.

Programele noastre s-au adresat şi se vor adresa tuturor copiilor, acordând o atenţie deosebită celor aflaţi în situaţii dificile.

Împreună putem face o schimbare semnificativă, îndreptând traseul celor mici spre o viață mai bună!

Alătură-te astăzi cu o donație în valoare de 10 lei, 25 lei, 50 lei, 100 lei sau mai mult și ajută mai mulți copii să zâmbească și să înțeleagă că viața le poate împlini speranțele!

DONEAZĂ PENTRU DREPTUL LA EDUCAȚIE

Salvati Copiii Iasi formeaza cadrele didactice din județul Botoșani

Salvaţi Copiii Iaşi organizează la Hotel Rapsodia Botoșani, în perioada 09 – 13 noiembrie 2015, seminarul de formare a cadrelor didactice din județul Botoșani pe tema incluziunii sociale şi educaţionale a copiilor care manifestă o tulburare de sănătate mintală (ADHD, anxietate, tulburări din spectru autist) în vederea creşterii accesului la educaţie şi a gradului de acceptare socială a acestora. Activitatea este realizată în cadrul proiectului „Gândește în afara…Stigmei!”, proiect finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Această acțiune are drept scop realizarea prevenţiei focalizate şi menţinerea sănătăţii mintale prin dezvoltarea în şcoli a unui program care să diminueze excluziunea socială a copiilor cu tulburări de anxietate, ADHD sau autism.

Conform Convenţiei ONU cu privire la drepturile copilului, ratificată de România în 1990, copiii au dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate pe care o pot atinge şi de a beneficia de serviciile medicale şi de recuperare necesare pentru asigurarea realizării efective a acestui drept. Statisticile însă, sunt îngrijorătoare și arată că la nivel european, unul din cinci copii suferă de o problemă emoțională, de dezvoltare sau comportamentală, iar unul din opt are o tulburare mentală diagnosticabilă clinic ( conform datelor OMS). Netratate corespunzător, multe tulburări mintale pot continua la maturitate și pot crea probleme în toate domeniile vieții de adult ale persoanelor, acestea prezentând un risc mai mare în ceea ce privește stigmatizarea, izolarea şi chiar excluderea socială. În România, nu există o statistică a numărului total de copii cu probleme de sănătate mintală. Potrivit estimărilor Salvati Copiii, realizate pe baza calculelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, din cei aproximativ 3,8 milioane de copii români, peste 760.000 au o problemă de sănătate mintală, cele mai răspândite fiind tulburările de anxietate (13% copii cu tulburări de anxietate, 5% ADHD, 1 din 500 (0.2%) copii cu autism şi tulburări pervazive de dezvoltare). Tulburările de sănătate mintală de orice fel rămân un subiect tabu în societatea românească, stigmatizarea și discriminarea celor diagnosticaţi cu o asemenea tulburare continuă să reprezinte o barieră în calea accesării serviciilor specializate şi a integrării sociale şi educaţionale.

 

“Dorim să dezvoltăm programe educaționale pentru formarea abilităților de acceptare a diferențelor în școli. Pe lângă rolul de dascăl, profesorii sunt cei care alături de părinţi pot depista mai uşor probleme de comportament ale copiilor fie ca vorbim despre anxietate, ADHD sau autism. Astfel, formarea cadrelor didactice din județul Botoșani, este esențială pentru obiectivele propuse în cadrul proiectuluispune Corina Mighiu – Coordonator programe Salvați Copiii Iași.

Prin implementarea proiectului “Gândeşte în afara…Stigmei!”, Salvați Copiii Iași va dezvolta la nivelul regiunii de NE a României, măsuri active pentru incluziunea socială şi educaţională a copiilor care manifestă o tulburare de sănătate mintală (ADHD, anxietate, tulburări din spectru autist) în vederea creşterii accesului la educaţie şi a gradului de acceptare socială a acestora.

Pentru informaţii suplimentare, persoană de contact:

Corina Mighiu, coordonator proiect, 0748 076 384, ccp.iasi@salvaticopiii.ro .

Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.