Iași, 7 noiembrie 2018. Gala Zâmbet în Dar, ediția a IV-a, este cel mai mare eveniment caritabil al toamnei și reunește pe 15 noiembrie 2018, în spațiul elegant și plin de istorie, al Teatrului Național „Vasile Alecsandri”, peste 500 de invitați care prin participarea lor vor ajuta 120 de copii să meargă la școală. Gala își propune să atragă fondurile necesare pentru a susține accesul la educație al copiilor din cele trei centre educaționale Salvați Copiii Iași. În numele copiilor, organizatorii au pregătit un cadou inedit pentru invitați – vizionarea celei mai apreciate comedii la nivel internațional, piesa de teatru „Cum să Distrugi o Piesă” – o combinație explozivă de efecte speciale, improvizație, comedie și pantomimă, ingrediente care ne vor scoate din tiparele clasice ale unei comedii.
Gala Zâmbet în Dar este un eveniment de referință pe scena acțiunilor caritabile din Iași. Capitala Moldovei devine, astfel, un pol al responsabilității sociale și al participării active la viața comunității. Cu fondurile atrase de la prima ediție și până în prezent au fost menținuți la școală peste 400 de copii ce au frecventat serviciile centrelor educaționale Salvați Copiii Iași, determinând o reducere a abandonului școlar în orașul Iași.
Accesul limitat la programe de suport educațional agravează fenomenul copiilor rămași în afara școlii, în contextul în care România rămâne printre țările fruntașe la acest capitol, cu un procent de 12,1, îngrijorător la nivel european. Referindu-ne doar la abandonul școlar, în perioada 2010- 2017, între 25.000 și 35.000 de copii au abandonat, anual, învățământul primar și gimnazial, conform statisticilor INS. În anul școlar 2016 – 2017, 26.850 de copii au părăsit școala primară si gimnazială.
”În regiunea de N- E a României, în fiecare an peste 4500 de copii din învățământul primar și gimnazial abandonează scoala, din care în județul Iași în această situație sunt peste 1000 de copii. Continuând așa, societatea pierde cele mai importante resurse ale ei, copiii. La această gală vă dau întâlnire arta, genorozitatea și zâmbetul transformat într-un dar prin care sunt ajutați copiii să meargă la școală, oferindu-li-se, rechizite, îmbrăcăminte, câte o masă caldă pe zi , sprijin social, educativ și psihologic. Ne dorim să construim o lume mai bună pentru cei mici, mobilizând membrii comunității. Doar împreună vom putea schimba viitorul unei societăți” – a declarat Președintele Salvați Copiii Iași, Ioana Atasiei.
Ediția a IV-a din acest an oferă un spectacol altfel, o experiență inedită prin care fiecare dintre noi poate deveni un susținător și dăruitor de zâmbete. Va fi o seară magică la care vă vor da întâlnire maeștri de ceremonii trupa de Teatru și Improvizație IDIOT și vă veți bucura de o piesă exclusivistă, comedia „Cum să Distrugi o Piesă”.
„Suntem foarte încântați că avem ocazia să prezentăm piesa noastră în premieră la Iasi, este prima reprezentație a spectacolului în afara Bucureștiului, iar faptul că aceasta va avea loc în
cadrul Galei caritabile “Zâmbet in dar” organizată pentru copii este o bucurie în plus. Vă pot confirma că într-adevăr umorul și comicul de situație vor fi la cote maxime. Aproape la toate reprezentațiile am avut copii în sală care s-au bucurat de spectacol, suspansul și comicul de situație creat de actori și de distrugerea elementelor de decor în momente neasteptate stârnindu-le hohote de râs. Spectacolul emană o energie pozitivă, o bună dispoziție molipsitoare, iar preț de 2 ore, atât adulții, cât și copiii se relaxează la un show dinamic și surprinzător.” – declară regizorul piesei, George Dogaru.
Faptele bune în cadrul evenimentului pot fi făcute și licitând experiențe și obiecte deosebite oferite cu mare drag de artiști, pictori și designeri renumiți cum sunt: Felix Aftene, Leontin Păun, Bogdan Bârleanu, Sîncu Petrică, frații Daniela și Sergiu Grapă și mulți alții. Alte surprize cum sunt rochiile de seară oferite de Zenna Wedding Fashion și Aerial, bijuteriile și accesoriile semnate de Seroussi, Madamme Bijoux, Contemporia, UTOPIC și alții, așteaptă să fie admirate și adjudecate.
Participarea la eveniment se face pe bază de invitație. Invitația reprezintă o donație care poate fi efectuată direct pe site www.gala.zambetindar.ro sau la organizatori. Ne puteți urmări și pe pagina evenimentului: www.facebook.com/events/326688654733539/ sau direct pe pagina: https://www.facebook.com/SalvatiCopiiiIasi/.
Aducem mulțumiri celor care s-au alăturat evenimentului până acum:
Sponsor Silver:
Prima Car, Delphi Technologies.
Loja Companiei:
Junior&Familly Dental Center, FRAROM International Est, DIQIS, Mamma Mia.
Parteneri Eveniment:
Primăria Municipiului Iași, Palatul Copiilor Iași, Cutiuța cu Amintiri, Deliciul Mihaelei, Gamarde, Eventway, Arra Natural, Eden Line, Steaua Divina, Royal Print, Jassyro, Slim Dulce, L’Artisan, Lavanda Laurei, Trupa de Teatru IDIOT, Hotel Bellaria,Gran Gusto, Zenna Wedding Fashion, Seroussi, September Studio, Auchan Retail, Aramaic, Tulip, Marbacdecor, Ospătari și Servicii Evenimente, Solaris.
Partener Oficial Outdoor:
Fabrica de Print.
Parteneri Promovare și Creație:
Celebro, Unreel Media, United Media, Clubul Fotografilor Iași, Canopy, Affichage România, WINK Public Multimedia, Advento Media HUB, Wiron, Wibssy, Euro Media, Getica, Ines Rocks.
Parteneri Licitație:
VALEPUTNA, Uniunea Artistilor Plastici din România – Filiala Iași, Lisa Dolls, Mica Doll, Volvo, QI Cosmetics, Gamarde, Happy Friday, Zenna Wedding Fashion, Food Studio, WISE Travel, Școala Primară și Grădinița Atelier 1, Alice’s Shop, Utopic, Chosette, Contemporia,
Iuliana Asoltanei, Alina Avram, Vivertine, Thundra, Aerial, Bistro „La noi”, Lavanda Laurei, Frarom International Est, DIQIS, Sporul, Pensiunea Casa Poveste, Natural Bucovinean, Solaris, Hotel Dorna, Seroussi, MOBEXPERT, Best Western Hotels&Resorts, Ergonomice, Ambra Sign, Crochet Joy, Conacul Goruni, Madamme Bijoux, Steaua Divină, Mihaela Iacob, La Băcănie.
Parteneri Media:
Radio HIT, Radio România Iași, Tele M, Ziarul de Iași, Evenimentul Regional al Moldovei, WINK Public Multimedia, Impact FM, Iași TV Life, Alt Iași.ro, Vocea ONG, Bună Dimineața Iași, Iași FUN, In Oraș.ro, Curierul de Iași, In Society, Șapte Seri, Agora Press, Zile și Nopți, Apollonia Radio, Apollonia TV, Moldova NEWS, TVR Iași, Revista Timpul, Info Iași, Spectacole Iași, Ești din Iași dacă.
Salvaţi Copiii Iași este o organizaţie neguvernamentală, non-profit care militează activ pentru drepturile copilului și protecția copilului. Activând în comunitatea ieșeană de 27 de ani, asigurăm servicii prin programele și proiectele noastre și aducem zâmbete pe fețele copiilor. Alături de partenerii și sponsorii noștri, am oferit sprijin și servicii pentru mai bine de 100.000 de copiii. În prezent, organizaţia desfăşoară programe în 6 județe ale regiunii de Nord Est a României, are 400 de membri şi peste 100 de voluntari, în majoritate tineri.
———————————————————————————-
Persoană de contact:
Coordonator Eveniment:
Irina Hazincop / 0731.834.729 / irina.hazincop@salvaticopiii-iasi.ro