O sansa egala pentru toti. Educatie inclusiva in unitatile scolare

Date generale

cod MySMIS: 103821
Beneficiar: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST
Parteneri: UAT Comuna Lipova, județ Bacău;
Primăria Comuna Bălteni, județ Vaslui;
Școala Gimnazială Șipote, județ Iași;
Asociația Centrul de Resurse Economice și Educație pentru Dezvoltare, județ Neamț;
Asociația Salvați Copiii Iași;
Asociația „Sf. Damian”, județ Iași.

Buget total: 6.398.942,72 lei (din care, contribuția Uniunii Europene prin FEDR este de 5.439.101,31 lei și 930.066,14 lei din bugetul național).

Perioada de implementare: 36 luni (7 mai 2018 – 7 mai 2021)

Obiectiv general:

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă furnizarea unor măsuri integrate pentru reducerea și prevenirea abandonului școlar timpuriu și promovarea accesului egal la învățământul preșcolar, primar și secundar de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, nonformale și informale în rândul a 1.180 de copii din comunități defavorizate din județele Iași, Bacău și Vaslui. Conform analizei de nevoi realizate la nivelul acestor comunități, pentru realizarea acestui obiectiv este necesară o abordare integrată a ecosistemelor școlare, abordare care să vizeze atât îmbunătățirea și diversificarea serviciilor educaționale oferite, cât și facilitarea accesului la educație și dezvoltarea capacității resurselor umane din școli.
Pe termen mediu, se estimează că se va îmbunătăți cu minimum 50% participarea la învățământul preșcolar, în special a grupurilor cu risc de părăsire timpurie a școlii din mediul rural, va crește cu minimum 50% rata de frecvență a cursurilor de către elevii din grupul-țintă, se va reduce cu minimum 50% numărul elevilor cu situația școlară neîncheiată și cu 10% numărul celor care nu au susținut examenele din cadrul evaluării naționale, se va reduce abandonul școlar cu minimum 25% și se va asigura accesul la educație de calitate pentru toată populația școlară din aceste comunități.
Sustenabilitatea pe termen mediu și lung este dată atât de implicarea unităților administrative teritoriale pe raza cărora se află școlile vizate de proiect, cât și prin instrumentele propuse pentru diversificarea serviciilor educaționale și dezvoltarea resurselor umane din școli.

Obiective specifice:

• Creșterea gradului de participare la învățământul preșcolar a unui număr de 235 de copii între 3-5 ani, în special a copiilor cu risc de părăsire timpurie a școlii, din mediul rural;
• Reducerea și prevenirea abandonului școlar prin măsuri integrate pentru un grup de 945 de elevi (clasa pregătitoare – clasa a VIII-a) aparținând grupurilor vulnerabile, din mediul rural;
• Creșterea calității actului educațional prin îmbunătățirea competențelor profesionale și transversale ale unui numar de 261 de cadre didactice, în vederea reducerii și prevenirii abandonului școlar;
• Atragerea de cadre didactice calificate în scolile cu copii cu risc educațional prin oferirea de pachete pentru mobilitate profesională;
• Îmbunătățirea și diversificarea serviciilor educaționale în școli și grădinițe prin activități de amenajare și dotare a spațiilor aferente desfășurării activităților educaționale cu grupul-țintă al proiectului;
• Creșterea accesului la educație prin asigurarea a două mijloace de transport necesare copiilor din comunitățile defavorizate din Lipova și Șipote;
• Implementarea de programe de tip școală după școală pentru a facilita accesul la educație și a preveni/reduce abandonul școlar în comunitățile rurale Bălteni și Șipote;
• Implementarea conceptului de „școală prietenoasă” prin organizarea unei școli mobile pentru 1180 de beneficiari;
• Furnizarea de servicii de informare, mediere școlară, consiliere și orientare educațională pentru 800 de copii și părinții acestora;
• Implementarea conceptelor de lifewide și lifelong learning pentru motivarea și facilitarea accesului la activități de educație non-formală a 945 de elevi, prin organizarea de tabere, cluburi de vară, ateliere tematice și alte acțiuni de voluntariat;
• Dezvoltarea unor mecanisme locale inovative de susținere a procesului educațional prin schimb de bune practici ale resurselor umane din educație și creșterea implicării active a părinților și a comunităților în acest proces;
• Reducerea și prevenirea unor comportamente de risc în rândul a 945 de copii din comunitățile vizate de proiect.

Grupul tinta:

1. 1180 copii aflați în risc educațional, din mediul rural, după cum urmează:
– 235 copii prescolari din mediul rural;
– 485 elevi din ciclul primar din mediul rural;
– 460 din ciclul gimnazial, din mediul rural;
2. minimum 261 cadre didactice din școli defavorizate.

Rezultate:

• 261 cadre didactice/ personal de sprijin care și-a îmbunătățit nivelul de competențe/ certificat prin participarea la programe de formare/ schimb de bune practici;
• 1.180 copii din mediul rural care beneficiază de sprijin pentru participarea la programe de educație (235 preșcolari și 945 școlari);
• 235 copii preșcolari și 945 copii din învățământul primar, secundar inferior selectați în grupul țintă;
• înscrierea la grădiniță a copiilor neșcolarizați din Balteni, Lipova și Sipote;
• min. 800 planuri educaționale individualizate elaborate pentru preșcolari și școlari; 400 scheme individualizate pentru părinți;
• 1 program de educație parentală dezvoltat pentru 400 părinți/tutori legali; 1 ghid de educație parentală „îmi înțeleg copilul” elaborat;
• minimum 90 de activități educaționale cu școala mobilă; pentru cel puțin 1000 participanți la activități de educație nonformală va fi îmbunătățită percepția cu privire la activitățile educaționale;
• 1 program de tip școală după școală dezvoltat în Bălteni și Șipote pentru aprox. 45 de elevi din ciclul primar;
• minimum 90 de activități informative pentru aprox. 945 de participanți; minimum 1.152 de ore pentru derularea de activități pregătitoare pentru facilitarea tranziției la ciclul de invățământ superior;
• derularea a 1440 ore de cursuri educaționale extrașcolare (limbi străine, calculator, altele); min. 500 copii participanți în tabere și aprox. 240 copii participanți în excursii; aprox. 1000 de copii participanți la clubul de vară – 3 elevi instruiți pentru diseminarea informației și asigurarea sustenabilității activității în cadrul comunității;
• 1.180 copii beneficiari de educație sanitară; 1.180 pachete cu produse de igienă personală acordate copiilor din GT;
• 300 premii acordate pentru cele mai bune 25 de rezultate din fiecare an de studiu din ciclul gimnazial din școlile din Bălteni, Lipova și Șipote, pe an școlar;
• 6.448 burse cu o valoare de 100 lei acordate preșcolarilor și scolarilor din GT în risc educațional, pe o perioadă variind între 1 lună și max. 24 de luni, raportat la parcurgerea etapelor din planurile educaționale individualizate;
• 2 microbuze achizitionate; 1.000 pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte acordate copiilor;
• pentru fiecare unitate școlară se vor asigura materiale educaționale, jocuri și alte bunuri:
Școala Bălteni – amenajare parc joacă; reparare acoperiș; cablarea electrică a laboratorului de informatică și dotarea acestuia cu 16 laptopuri; camere de supraveghere pentru îndeplinirea standardelor pentru susținerea examenelor de evaluare națională; 3 laptopuri și 3 imprimante;
Școala Lipova – dotare: cabinet mediator; mobilier pentru 3 săli de grădiniță; mobilier și echipamente pentru sălile de clasă, 6 dulăpioare cu materiale de prim ajutor; rafturi și cărți pentru bibliotecă, echipamente specifice pentru sala de sport;
Școala Șipote – dotarea cu echipamente IT a 19 săli de clasă, dotare cu mobilier specific a 3 săli de grădiniță;
minimum 20 întâlniri periodice/an școlar în fiecare din cele 3 comunități între personalul de sprijin și auxiliar pus la dispoziție prin proiect (logoped, expert psihologia copilului, mediator școlar) și elevi, cadre didactice și alți membri ai comunităților; cadre didactice selectate pentru participarea la: cursuri de dezvoltare a competențelor transversale – 261; alte activități de creștere a capacității profesionale – 95; competiția de acordare de subvenții pentru mini-proiecte de practică – 95; alte acțiuni destinate schimbului de bune practici și transferului de cunoștințe – 261; competițiile interne de acordare de stimulente de performanță și de mobilitate – 95;
• 261 de cadre didactice/personal de sprijin pentru participarea la programe de dezvoltare de competențe didactice pentru care se acordă credite profesionale transferabile, finalizate prin certificarea competenței didactice, organizate și defasurate în condițiile prevăzute de legislația specifică în domeniu, conform ariei de competență și responsabilitate. Dintre aceștia se estimează că 260 vor fi certificați;
• 95 de cadre didactice/personal de sprijin beneficiare curs dezvoltare capacitate profesională; 95 proiete de practică; 117 subvenții/instrumente de sprijin acordate în scopul asigurării resurselor materiale necesare punerii în practică și perfecționării competențelor obținute în componenta teoretică;
• 46 beneficiari de pachete de mobilitate profesioanală;
• 6 evenimente „Clubul Profesorilor” pentru schimb de bune practici/ de experiență cu participarea a minimum 261 cadre didactice;
• minimum 18 acțiuni de voluntariat în folosul comunităților din Bălteni, Lipova și Șipote cu participarea membrilor din grupul țintă;
• 10 ore de ateliere de dezvoltare personală/ateliere creativitate/artă fotografică în fiecare din școlile din Bălteni, Lipova și Șipote;
• 945 de elevi informați cu privire la comportamentele cu grad ridicat de risc.

Activitati:

A.1. Recrutarea, selecţia şi inregistrarea grupului ţintă pre-şcolari şi şcolari şi elaborarea de planuri educaţionale individualizate pentru copii şi a unor scheme personalizate de sprijin pentru părinţi/tutori (OS 6.2 şi 6.3)
A.1.1. Recrutarea, selecţia şi inregistrarea grupului ţintă;
A.1.2. Identificarea, recrutarea şi înscrierea copiilor neşcolarizaţi în sistemul de învăţământ;
A.1.3. Servicii de consiliere socioeducaţională şi psihologică pentru copii centrată pe prevenţie şi intervenţie;
A.1.4. Program de educaţie parentală – „Îmi înţeleg copilul!” in scopul creşterii participării şcolare şi a întăririi relaţiilor dintre părinţi şi şcoală;
A.2. Servicii şi programe educaţionale de calitate destinate facilitării accesului la educaţie şi prevenirii şi reducerii părăsirii timpurii a şcolii
A.2.1. Implementarea unor programe de tip grădiniţa/şcoala prietenoasă/atractivă;
A.2.2. Program şcoala după şcoală;
A.3. Servicii şi programe educaţionale complementare pentru prevenirea/reducerea părăsirii timpurii a şcolii
A.3.1. Activităţi pregătitoare, educative şi de orientare pentru facilitarea tranziţiei de la un ciclu şcolar la altul;
A.3.2. Programe de activităţi extracurriculare non-formale pentru dobândirea de competenţe cheie şi creşterea stimei de sine;
A.3.3. Activitaţi destinate educaţiei pentru sanatate, igienei şi prevenirii îmbolnăvirilor;
A.3.4. Premierea pentru rezultate deosebite obţinute de elevii din grupul ţintă din ciclul gimnazial.
A.4. Măsuri integrate de furnizare de sprijin financiar şi material pre-şcolarilor şi şcolarilor pentru susţinerea participării la activităţile educaţionale
A.4.1. Furnizarea de sprijin financiar preşcolarilor şi şcolarilor;
A.4.2. Acordarea de sprijin material copiilor din grupul ţintă pentru facilitarea accesului la programele educaţionale şi reducerea abandonului şcolar;
A.5. Îmbunătăţirea şi diversificarea serviciilor educaţionale oferite
A.5.1 Dezvoltarea infrastructurii educaţionale în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de învăţare;
A.5.2. Măsuri remediale pentru elevii aflaţi în situaţii de risc prin creşterea accesului la personal de sprijin şi auxiliar;
A.6. Îmbunătăţirea capacităţii resurselor umane din şcolile partenere/asociate prin participarea la programe de dezvoltare profesională şi competenţe transversale
A.6.1. Recrutarea, selecţia şi inregistrarea grupului ţintă aferent OS 6.6;
A.6.2. Dezvoltarea competenţelor transversale ale cadrelor didactice din grupul ţintă;
A.6.3 Creşterea capacităţii profesionale a personalului didactic din grupul ţintă;
A.6.4 Măsuri integrate pentru atragerea cadrelor didactice calificate în şcolile partenere;
A.6.5 Crearea de reţele de sprijin profesional pentru creşterea calităţii actului educaţional;
A.7. Dezvoltarea potenţialului educaţional şi comunitar prin inovare socială
A.7.1. Activităţi de voluntariat în folosul comunităţilor;
A.7.2. Activităţi de empowerment a elevilor din cadrul comunităţii;
A.7.3. Activităţi de prevenire a comportamentelor cu grad ridicat de risc;
A.8. Publicitatea şi promovarea proiectului – activitate transversală
A.8.1. Publicitatea si promovarea proiectului;
A.9. Managementul şi administrarea proiectului – activitate transversală
A.9.1. Managementul, coordonarea şi administrarea proiectului;
A.9.2. Auditul proiectului;

O șansă egală pentru toți. Educație inclusivă în unitățile școlare, cod MySMIS: 103821
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Beneficiar: Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST
Iași, Blvd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 69
Tel./Fax: 0232.273.814
Email: office@adieuronest.ro; euronest@yahoo.com
Web: www.adieuronest.ro
Data: 27.06.2018
„Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”